Ultimele ganduri ale unei fantome
What principles?
Cum e sa crezi ca semeni cu Nana Osaki si tu sa semeni de fapt cu Nana Komatsu? Dar sa nu-ti dai seama de asta, evident. Ironia teribila a vietii. Sau poate ar trebui sa pun altfel intrebarea: cum e sa crezi ca cineva seamana cu Nana si sa realizezi mult prea tarziu ca de fapt e ca Hachi? Stiti, avem pe de o parte fata rebela care isi urmareste visul, iubeste o singura persoana dar nu pune asta mai presus de cariera, are putini prieteni dar tine sincer si pentru totdeauna la ei. Si pe de alta parte fata aiurita si copilaroasa, rasfatata, care sare dintr-o relatie in alta si vrea atentie si afectiune de la toti. Nu e amuzant sa fi ultima si sa crezi ca esti prima? Nu e amuzant sa crezi ca cineva e loial si cu principii si sa vezi pe pielea ta, prea tarziu, ca e indecis si…nu mai are cum sa aiba principii in conditiile astea?
Foarte amuzant. Iubesc ironiile vietii.
Mi-am pierdut doi ani din viata privind in sus la un soare care era de fapt o lanterna. La o imagine falsa a unei fete de cuvant si de incredere. Si ce am ramas, in urma experientei? Incredere zero, umilinta, durere si un gol interior care se bucura de plata dreapta si de neevitat a vietii. Care a inceput deja si imi asterne pe fata cate un ranjet rautacios si foarte amar de fiecare data cand vad asemanari, plati cu aproape aceeasi moneda. Si inca nu e egal, pentru ca una e sa suferi cand nu obtii ce vrei de la altii, dar esti genul ala care iubeste mai multi si trece de colo colo, alta e sa fi aruncat de singura persoana in care ai crezut si la care ai tinut cu adevarat in viata ta. Inca nu e de ajuns. Va fi. Dar degeaba. Degeaba. Nu mai conteaza. Nimic nu vindeca ranile.
Nu voi mai fi aici sa vad. Imi ajung doi ani de cersit si umilinta si orbire.
Niciodata nu voi mai lasa sa se intample asa ceva cu mine. O asemenea minciuna. O asemenea speranta. O asemenea deznadejde. Niciodata.
La fel cum ea nu se va vedea niciodata cum este. La fel cum nu va intelege niciodata.
Gata. Am murit demult, dar poate acum m-am hotarat in sfarsit sa ma si asez in mormant.
